Gânduri purtate printre rânduri...

Azi m-a trezit soarele. E semn că m-am lăsat (spre uimirea mea) purtată de somn mai mult decât de obicei. Și nu pentru că n-aș vrea și eu, ca tot omul, să dorm mai mult măcar duminica, dar... nu prea pot! Am eu o supărare cu somnul cam de când mă știu. Mai totdeauna acest ”Moș Ene”, indispensabil tuturor ființelor vii pentru redresarea forțelor, vine la mine mult mai târziu și pleacă mult mai devreme decât aș fi vrut! Dar azi ”Moș Ene”s-a reținut și la plecare a lăsat soarele să-și strecoare razele prin geam, trezindu-mă frumos! 

      O deplasare de serviciu cumulată cu un sejur de lux în una din metropolele râvnite de mulți admiratori ai frumosului mi-au oferit multe impresii, surprize, emoții.   Plimbările nocturne mi-au cam furat din nopțile recuperatorii și poate de aia am avut o noapte mai dormită după  altele mai nedormite:)

    Fără îndoială,  e frumos acolo! Acolo, adică dincolo de lumea în care ne trezim zi de zi și ne trăim clipele! Acolo, adică dincolo, unde oamenii sunt mai mulți și mai atenți nuș’ cum; unde clădirile sunt mai mari și mai pline de istorie; unde străzile sunt mai curate și mai ”înflorite”, unde orașele sunt pline de stranieri și asta le face doar mai frumoase și mai atrăgătoare, rămânând la fel de curate și ospitaliere ... E frumos acolo dar...

    Dar, se-ntâmplă ceva în mintea omului de nu poate el, așa ușor, să  facă transferul de la frumosul de-acolo la realitatea de aici și optează pentru tot ceea ce rămâne acasă!  Oriunde aș pleca, oricât nu m-ar scălda toate apele mărilor de-acolo, oricât nu m-ar  mângâia razele soarelui de munte, care-i tot dincolo de noi, mai devreme sau mai târziu tot vreau acasă!

     Îmi place țara mea! Și nu pentru că ar fi mai bogată decât  altă țară de-acolo(nici pe departe nu-i așa!). Imi place Moldova pentru că-i a mea! Îmi place Chișinăul! Și nu pentru c-ar fi mai frumos decât un alt oraș de-acolo. Îmi place pentru că e al meu! Aici totu-i așa cum e, dar totu-i al meu și eu aparțin în întregime acestui  TOT. Acolo totu-i frumos, rupt din poveste, dar eu sunt a nimănui! Nimic și nimeni nu este al meu!

    Pentru unii o fi mai puțin important acest atașament (inexplicabil, uneori) de casă, țară, neam dar eu nu schimb nucul din fața balconului, teiul de sub geamul dormitorului meu, verdele orașului de piatră, casa părinților de la poalele codrului cu frumusețea ademenitoare dar atât de nu a mea!