Tăcerea plăsmuită-n litere nescrise...

Uneori nu-mi ajung literele scrise...

Aș răbufni în civinte vorbite,

Dar și acestea se opresc în jumătăți de răsuflare

Parcă sugrumate, „gâtuite”…

Sunt  gânduri care tre’ să le păstrez doar pentru mine, închise.

N-ar fi înțelese nici în literele scrise, nici în cuvintele vorbite,

Pentru că-s gânduri de o vreme tăinuite... 

****

Când măsori emoția-n porniri nestăpânite,  dezamăgiri,  durere,

Litera, cuvântul, gândul nu mai au putere.

Când sapi în profunzime, răscolind  neatinsul,

Poți fi luat de val sau…  îți găsești  tu singură abisul!

****

Sunt gânduri de o vreme tăinuite

Și-ar fi-nțelese doar într-o tăcere

Acea tăcerea din ochii tăi, 

Plăsmuită în litere nescrise și în  cuvinte nevorbite...

Deci, are Moldova bărbați?!

Ceva timp în urmă citisem un articol, plasat pe unul din site-urile de mare succes de pe net, care se întitula  „Are Moldova bărbați?!”(titlu suficient de ademenitor),  scris de o domnișoară ce era ferm hotărâtă  să „holbeze ochii”  la toate conaționalele ei, precum  că–i vai de capul lor(adică a  femeilor din Moldova) cu bărbații pe care-i au la îndemână, aici în țară! Că, uite, cei din afară sunt mult mai atenți, mai delicați, mai tandri, că aceștea apreciază femeia la justa ei valoare pe când cei de-aici – nu, că fetele, femeile din Moldova sunt nevoite să „vâneze” bărbați străini și…, în genere, „ce ne facem cu bărbații noștri că nu prea sunt buni de nimic?”, conchidea domnișoara.

Am citit articolul, am citit și comentariile la el, foarte diferite, dealtfel. Inițial am lăsat fără replică impresiile mele dar, după m-am gândit totuși să zic ceva. Fac și eu, într-un fel sau altul, parte din categoria celor(femeilor din Moldova) atenționate!:))

Circumstanțele/condițiile de viață ne-o iau pe dinainte uneori și e nevoie să acționăm într-un fel sau altul pentru a supraviețui. Înseamnă oare asta (prin definiție) că bărbaul se transformă în ”muiere” iar femeia într-un ”superman” atotputernic, care le știe și le face pe toate?!

„Ce așteptări poți avea de la bărbații moldoveni, în pragul unei căsnicii, dacă nu sunt în stare să-ți ofere nimic?!”, se întreabă fata.
În general  e bine să ai anumite așteptări la începutul vieții de cuplu, dar foarte cântărite și-n corespondență cu mediul din care vii și în care îți duci traiul(e mai palpabil, mai real și mai simplu de îndreptățit aceste așteptări!). Curios, dar inexplicabil de ușor desenăm imaginar chipul bărbatului puternic, bogat, cu case, mașini, restaurante, parfumuri(de dorit - franceze!) și-l așteptăm anume pe el! Sau invers, chipul femeii frumoase: picioare lungi, sâni mari, devreme acasă (sau, în general – doar acasă, la cratițe!), cu masa-ntinsă,  copiii îngrijiți și EDUCAȚI(!!!) - și pe asta ne-o dorim!!! Dar..., uităm că după ce ”ne-am luat” din dragoste(presupun), urmează perioada foarte anevoioasă și îndelungată de ”modelare” sau ”remodelare” a celui/celei pe care vrem s-o/să-l avem toată viață lângă noi. Asta nu presupune spargerea propriului „eu„ și crearea altuia, convenabil partenerului de viață. Mai degrabă e MĂIESTRIA, ISCUSINȚA, ABILITATEA de a ajusta toate calitățile și defectele unuia(pentru că, dă, mă rog, omul se naște și cu unele și cu altele!) la necesitățile celuilalt!

”Fetele din Chișinău sunt nevoite să vâneze bărbați străini!” , zice domnișoara.
 Păi, asta-i de când lumea și pământul! Și fetele și băieții ”vânează”(o fi fiind specific bărbătescă „misiunea”, dar, mă rog, cu emanciparea asta..., au învățat și domnițele s-o facă!) Și ”vânează”, de regulă, ce li se nimerește prin zonă(ce-ai să-i faci dacă Chișinăul e „inundat” de bărbați străini, ca și de femei, dealtfel!?) Dar, înseamnă oare asta, că acești bărbați sau aceste femei sunt mai ”buni/bune” doar din simplu motiv că sunt străine, venite din Europa sau America? Doar faptul că sunt ”de dincolo” nu dovedește și abundența de maniere, cultură, bun simț, inteligență!

„Bărbatul din Moldova nu apreciază femeia la justa valoare şi ea îşi pierde interesul, căci femeia vrea să se simtă femeie, vrea să fie alintată, iubită...?!”
 Adevăr curat! Orice femeie își dorește să fie curtată, alintată, iubită, răsfățată dar…, nu doar pentru simplu fapt că e femeie! Întreabă-te, din când în când, stimată domnișoară, oare totdeauna femeia, care vrea să se simtă iubită și răsfățată, e capabilă să motiveze bărbatul pentru a primi  toate astea? Poate oare ea oferi, la rându-i,  aceeași tandrețe, atenție, înțelegere…? Doar n-ai să-mi zici că bărbatul prin definiție e obligat să-i pună la dispoziție drăgălășenia și delicatețea?! (Subliniez: e valabilă analogia cu bărbații!!!)

”Ce ne facem cu bărbații din Moldova, pentru că nu prea sunt buni de nimic?”, se întreabă autoarea articolului! 
Păi, înainte de a-i ”arunca la gunoi” și a-i „vâna” pe cei străini, încearcă să fii FEMEIA înțeleaptă, inteligentă, puternică, înțelegătoare, cumpătată, deșteaptă(etc.), dn spatele unui bărbat concret, vezi de-ți reușește lucrul acesta, de nu-ți reușește, întreabă-te ”de ce?” Și doar după, strigă sus și tare: ”Bărbate din Moldova, fii bărbat(căci nu prea ești)!”

E foarte simplu să GENERALIZEZI(!!!) și e mult mai complicat să spui ceva sau să scrii eventual, făcând o analiză, pătrunzând în profunzimea lucrurilor, descoperind esența! A zis cineva că bărbații din Moldova nu sunt bărbați – scrim toți despre asta, le înflorim cu tot soiul de metafore, epitete și, priviți(!!!):  ăștea sunt bărbații noștri – nebărbați!! A zis cineva că femeile din Moldova sunt frumoase dar un pic c....., scriem toți despre asta cu lux de ”floricele” și na(!): – femeile din Moldova sunt mai puțin femei și mai mult c....!

Oare n-ar fi mai potrivit ca fiecare din noi să-și trăiască propria poveste de viață, să pătrundă în toate plăcerile și nevoile acestei vieți, să descurce ”labirintul” întortocheat și anevoios al propriilor trăiri și după aia să zică: DA, uite am lângă mine un adevărat BĂRBAT!! sau..., dimpotrivă, o ”muiere” care-și duce obârșia pe spatele meu! Analogic , bineânțeles, și în cazul femeilor! 

P.S. N-am înșirat toate astea ca să îndreptățesc cumva comportamentul grosolan al unor bărbați sau pe cel ușuratic al unor femei. N-am făcut-o nici pentru a ține parte unora și a ”condamna” pe alții. Am făcut-o, considerând că nu-i tocmai corect(cel puțin așa-mi pare mie) să scrii ceva, să faci careva constatări, bazându-te doar pe statistici convenționale(convenabile unora sau altora), pe spusele unora sau altora. Pentru o rezumare complexă și o concluzie definitivă e nevoie de implicare, trăire, simțire, de abilitatea de a analiza și a pătrunde în esență lucrurilor!

Fabula furnicuței fericite

În fiecare zi, dis de dimineaţă, furnicuţa productivă sosea la serviciul său fericită și entuziasmată. Îi plăcea mult jobul pe care-l avea. Îşi petrecea zilele, muncind cu mult spor, implementând ideile constructive ce-i „ survolau” mintea şi cântând de bucurie. Era fericită furnica iar  firma în care lucra dânsa prospera.

Dar… , BONDARUL, Director General la firma unde lucra furnicuţa a considerat că nu era posibil ca ea să lucreze de capul ei, aşa că a creat postul de supraveghetor.  Pentru această misiune”nobilă” și extrem de responsabilă l-a angajat pe SCARABEU, care avea multă experienţ în ceea ce privește ”monitorizarea”!  Prima preocupare a SCARABEULUI  supraveghetor a fost să organizeze munca furnicuţei şi a pus-o să facă rapoarte zilnice de activitate. În curând a fost necesară angajarea unei SECRETARE  pentru a-l ajuta pe SCARABEU la citirea şi înregistrarea rapoartelor furnicuţei. Au angajat o PĂIENJENIŢĂ,  care organiza actele şi răspundea la telefon.  Între timp, furnica productivă muncea şi era foarte fericită.

BONDARUL, Director General era foarte mulţumit de rapoartele date de SCARABEU, aşa că a mai cerut statistici, indicatoare de gestiune şi pronostice.  Atunci a fost nevoie de angajarea unui GÂNDAC,  asistent pentru supraveghetor… şi a mai fost nevoie de un nou calculator şi de o imprimantă color. Curând furnicuţa productivă a început să se plângă de toată hârţogăria şi toate rapoartele pe care trebuia să le facă. Cântecul ei nu mai era la fel de vesel ca mai înainte. BONDARUL, Director General, văzând aceasta a considerat că trebuie să ia măsuri. A creat postul de Şef de Departament acolo unde lucra furnicuţa productivă şi fericită. Postul i-a revenit unui GREIER, care şi-a făcut un birou nou, modern şi echipat corespunzător. Noul Şef de Departament avea nevoie de un asistent care să îl ajute în pregătirea planului strategic şi a bugetului pentru departamentul la care lucra furnicuţa productivă şi fericită.  Furnicuţa nu mai cânta ca înainte şi era din ce în ce mai stresată.

Într-o zi, Directorul General, uitându-se pe cifre şi-a dat seama că departamentul unde lucra furnicuţa nu mai era la fel de rentabil ca înainte. Aşa că a angajat-o pe BUFNIŢĂ ca şi consultant de specialitate pentru un diagnostic. BUFNIŢA a stat trei luni de zile la firmă. În urma evaluării făcute a emis următoarea concluzie: „Departamentul are prea mult personal…”. Aşa că, urmând sfatul specialistului,   s-a făcut o reducere de personal. Furnicuţa a fost prima pe listă, deoarece în ultimul timp se cam razvrătea şi era nemulţumită de cele ce se întâmplă.

MORALA:

Nici să nu-ţi treacă prin cap să fii o furnicuţă productivă şi fericită! E de preferat să fii incompetent şi nefolositor. Incompetenţii nu au nevoie de supraveghetori…, toată lumea îşi dă seama de ce. Şi dacă, în ciuda „eforturilor” tale eşti productiv, să nu arăţi pentru nimic în lume că eşti fericit. Asta nu ți se va ierta  Dar dacă, în ciuda celor scrise mai sus te încăpăţânezi să fii o furnicuță productivă și fericită,  lucrează pe cont propriu astfel încât să nu ţii în cârcă bondari, scarabei, păianjeni, gândaci, greieri, bufniţe şi tot soiul de „specialişti”!!!

Gânduri purtate printre rânduri...

Azi m-a trezit soarele. E semn că m-am lăsat (spre uimirea mea) purtată de somn mai mult decât de obicei. Și nu pentru că n-aș vrea și eu, ca tot omul, să dorm mai mult măcar duminica, dar... nu prea pot! Am eu o supărare cu somnul cam de când mă știu. Mai totdeauna acest ”Moș Ene”, indispensabil tuturor ființelor vii pentru redresarea forțelor, vine la mine mult mai târziu și pleacă mult mai devreme decât aș fi vrut! Dar azi ”Moș Ene”s-a reținut și la plecare a lăsat soarele să-și strecoare razele prin geam, trezindu-mă frumos! 

      O deplasare de serviciu cumulată cu un sejur de lux în una din metropolele râvnite de mulți admiratori ai frumosului mi-au oferit multe impresii, surprize, emoții.   Plimbările nocturne mi-au cam furat din nopțile recuperatorii și poate de aia am avut o noapte mai dormită după  altele mai nedormite:)

    Fără îndoială,  e frumos acolo! Acolo, adică dincolo de lumea în care ne trezim zi de zi și ne trăim clipele! Acolo, adică dincolo, unde oamenii sunt mai mulți și mai atenți nuș’ cum; unde clădirile sunt mai mari și mai pline de istorie; unde străzile sunt mai curate și mai ”înflorite”, unde orașele sunt pline de stranieri și asta le face doar mai frumoase și mai atrăgătoare, rămânând la fel de curate și ospitaliere ... E frumos acolo dar...

    Dar, se-ntâmplă ceva în mintea omului de nu poate el, așa ușor, să  facă transferul de la frumosul de-acolo la realitatea de aici și optează pentru tot ceea ce rămâne acasă!  Oriunde aș pleca, oricât nu m-ar scălda toate apele mărilor de-acolo, oricât nu m-ar  mângâia razele soarelui de munte, care-i tot dincolo de noi, mai devreme sau mai târziu tot vreau acasă!

     Îmi place țara mea! Și nu pentru că ar fi mai bogată decât  altă țară de-acolo(nici pe departe nu-i așa!). Imi place Moldova pentru că-i a mea! Îmi place Chișinăul! Și nu pentru c-ar fi mai frumos decât un alt oraș de-acolo. Îmi place pentru că e al meu! Aici totu-i așa cum e, dar totu-i al meu și eu aparțin în întregime acestui  TOT. Acolo totu-i frumos, rupt din poveste, dar eu sunt a nimănui! Nimic și nimeni nu este al meu!

    Pentru unii o fi mai puțin important acest atașament (inexplicabil, uneori) de casă, țară, neam dar eu nu schimb nucul din fața balconului, teiul de sub geamul dormitorului meu, verdele orașului de piatră, casa părinților de la poalele codrului cu frumusețea ademenitoare dar atât de nu a mea!

Singurul paradis pierdut!

          Timpul… Timpul bunul- nebunul, cum  ne oferă și-apoi ni le ia el pe toate…

         Parcă mai ieri…, parcă mai ieri eram copil. Trăiam într-o lume cu povești, cu ghidușii, cu vorbe alintate, cu fapte foarte des iertate… Alergam desculță prin iarba moale din curtea casei, uitam să vin la timp la masă,  ascundeam în flori toate tainele pe care le trăiam atunci și le credeam IMPORTANTE, vorbeam cu luna sau cu soarele atunci când părinții ”uitau” că mă au, (fiind extrem de  ocupați),   scriam poezii la umbra salcâmului și adormeam,  îmbătată de parfumul lui.  Purtam de grijă surorii și fratelui (activitate ce-mi părea la moment o adevărată exploatare a personalității ce înmugurea în mine) și uram faptul că părinții    ”m-au  găsit”  întâi pe mine în  varza din grădină și mai apoi  pe ei. Doar mai târziu am înțeles  fericirea de a avea o soră și-un frate!!! …

         Timpul, of  timpul bunul-nebunul , cum le așează el pe toate… și azi povestea frumoasă a rămas doar vis și amintire! Mi-am încărcat atunci suflețelul cu-aceste clipe minunate și le port prin viața mea, probabil pănă  la ultima suflare…

         Mda…, multe s-au pierdut între timp, dar dorința de a rămâne  puiul iubit al mamei și-al tatei, de a-i avea  pe ambii cât mai mult posibil alături, de a-i ști sănătoși , admirând cum își așteaptă cu mult dor copiii și nepoții acolo,  la casa lor cu miros de meri - dorința asta nebună nu dispare niciodată!!!

             Probabil, pentru că n-am să pot niciodată să alung copilul din mine…