Îmbolnăvită de HOLOGRAF

   

Nu știu câți dintre tinerii zilei de azi ascultă Holograf, Iris, Compact..., nu știu câți dintre ei consideră că acestea sunt formații adevărate, că au piese de suflet făcute cu suflet , piese cu versuri, cu mesaj..., fără refren repetat la nesfârșit sau umplutură deranjantă pe spațiul muzical... Nu știu și nici nu mă interesează. Eu rămân în continuare aceeași îmbolnăvită incurabil de HOLOGRAF și mă bucur nespus de revenirea lui Bittman!

***

Îmbolnăvită de HOLOGRAF... Un soi de holografită, care-n limbajul sentimentului și al emoției ar însemna admirație, respect, fidelitate, dragoste! Habar n-am când m-a atins acel prim ”virus”, acel ”microb” al frumosului sublim, de care nu cred că scap vreodată, dar îmi amintesc că pe atunci acești bravi băieți purtau plete lungi iar rock-ul lor era mai hard!  Au trecut ceva ani de atunci, s-au mai schimbat cerinţele, tendinţele, acel hard-rock s-a transformat în pop-rock, holografii şi-au tuns pletele(de voie, de nevoie):), au devenit mai emotivi, mai  sentimentali, mai așezați pe la casele cui le au,  dar au rămas la fel de simpatici, carismatici şi talentaţi... 

***

   La ei prima dată am auzit că banii vorbesc și că ”world full of lies”, ei m-au ”aruncat” dincolo de nori, m-au dus undeva departe, m-au trezit într-o dimineţă în altă viaţă iar când am vrut o minune,  mi-au oferit-o. Tot ei mi-au dat un inel și nu mi-au luat niciodată dragostea,  au privit în ochii mei și mi-au șoptit că primăvara începe cu m(t)ine.  Pur și simplu m-au lăsat să le dezleg taina,  mi-au povestit balada controlorului şi povestea lui Romeo şi Julieta, au recunoscut că şi băieţii plâng câteodată şi că, inevitabil, vine o zi...

***

Nu știu dacă pot descrie în cuvinte ce-am simțit la concertul de ieri seară. E genul de eveniment după care ai nevoie de timp ca să reflectezi, ca să-ți astâmperi emoția și să poți vorbi. Erau momente când nici nu mă ridcam și nici nu aplaudam, cum făcea toată lumea, din frica de a nu sparge acea magie instalată  și din dorința de a simți, a trăi orice sunet orice vers cântat...Un lucru știu sigur: nu am mai văzut niciodată sala Palatului Național atât de exaltată, transformată la un moment dat într-o arenă, unde cei prezenți(de la mic la mare!) aplaudau, dansau și cântau împreună cu artiștii fiecare strofă, fiecare vers...

***

   Nu fac parte din nici un fan-club, nu merg cu holografii la margine de lume, nu plâng sau ”urlu” la concertele lor, nu-i trag de mânecă sau de poala pantalonului la capăt de scenă, exprimându-mi ”dragostea nebună”... N-o fac și nici n-am făcut-o vreodată!  Pur și simplu îi admir, îi iubesc și-mi plec fruntea în fața talentului lor deosebit și a iscusinței de a supraviețui timpurilor, regimurilor, coexzistând mult peste 30 de ani și rămânând la fel de doriți și solicitați de  publicul de pretutindeni!!! Îi admir și prețuiesc pentru felul lor de a fi, pentru simplitatea și harul prin care-și exprimă dragostea pentru cei de-i ascultă!

***

    Ştiu, doar o viaţă nu-mi ajunge să-i iubesc, și, oricât de departe nu s-ar afla, mereu vor fi mult mai aproape!!!... Pentru că-i iubesc, pentru că-i apreciez, pentru că această holografită e incurabilă și pentru că nu sunt nici prima și nici ultima(!) îmbolnăvită de HOLOGRAF!!!