Vreau să ningă!;)

Eeeeeh, m-a cam furat melancolia sărbatorilor de iarnă!... Dorința de a împodobi bradul, de a decora casa, de a asculta muzică bună, sorbind din cafeaua condimentată cu scorțișoară, savurând din gustul prăjiturii cu fulgi de migdală și urmărind cu sufletul la gură dezvăluirea subiectului din cartea preferată, comod ”scufundată” într-un fotoliu călduros... Vreau să ningă! Vreau foarte mult să ningă și-mi doresc o iarnă blândă, cu multă zăpadă! Deși nu-mi prea place frigul, deși visez cu ochii deschiși la primăvară, totuși aștept iarna!  

Aștept să ningă ca-n povești, să simt cum fulgii mari și grei îmi ating genele, vârful nasului, topindu-se ușor, să simt mirosul crengilor de brad și al aerului rece,  scârțîitul zăpezii sub talpa cizmei și trosnetul lemnelor în sobă… Vreau să ningă ușor, liniștit, să admir căderea lină a fulgilor în razele de lumină a felinarelor(întotdeauna m-a copleșit priveliștea asta!)

   Vreau să ningă! Vreau să vină Crăciunul, să gătesc ceva delicios, să adun oamenii dragi în casa mea(cum o fac de ani buni!) și să le împart cadourile, lăsate de Moșul sub brad!    Vreau să ningă!!!;)

Gânduri matinale cu aromă de cafea...

Cafeaua, această licoare savuroasă, a devenit atât de populară ca băutură, încât consumul nostru de cafea este acum considerat a fi o treime din consumul total de lichide pe care îl utilizăm peste zi. „Vrăjeala” este, de fapt, efectul stimulant al cafeinei, care ne face să rezistăm pe parcursul zilei. E ceea ce ne atrage cel mai mult la cafea, probabil. He, he, he, câți dintre noi așteaptă cu nerăbdare să se bucure de ceașca de cafea fierbinte de dimineață?!! Efectul de stimulare al cafeinei ne face sa rezistăm tuturor încercărilor și provocărilor ce se abat peste noi pe parcursul unei zile. Mai mult decât atât, cafeaua are arome complexe și interesante pe care mulți băutori de cafea le apreciază și adoră!

 Majoritatea lucrurilor care ne înconjoară au o legendă privind originea lor. Legenda originii cafelei este legată de Kaldi, un păstor de capre, care a trăit în Etiopia în urmă cu mai mult de 1000 de ani. El a observat comportamentul ciudat al caprelor dupa ce acestea se hrăneau din tufele de cafea. Chiar şi caprele bătrâne zburdau pline de energie.  Kaldi a spus povestea unor călugări, iar aceştia au obţinut o băutură din boabele de cafea care îi ajută să stea treji toată noaptea. Băutura a devenit cunoscută sub numele de „kahweh”, termen Arab pentru „revigorant„.

Dincolo de legendă, descoperirea cafelei a dus la cultivarea sa comercială, care este atestată pentru prima oară în secolul al XV-lea în Etiopia, unde cafeaua creşte sălbatic. Consumul de cafea s-a răspândit în Yemen, Egipt, Siria şi Turcia. Cafeaua era cunoscută sub denumirea de „vinul Arabiei”, aparent datorită faptului că musulmanii care nu aveau  voie să consume vin foloseau cafeaua ca şi substitut, datorită efectului ei stimulator. Obiceiul de a bea cafea s-a răspândit rapid şi în 1615 ajungea în Veneţia primul transport pe mare din Turcia. În secolul al 17-lea în Europa existau deja numeroase cafenele.
Din Marea Britanie şi alte ţări europene cafeaua a fost dusă în Virgina, America...

Boaba nobilă de cafea îşi începe existenţa ca o floare pe planta de cafea.  Aceasta din urmă se aseamană cu un arbust de laur şi produce o recoltă de „cireşe” roşii la aproximativ şase ani. Cireşele conţin boabele care se extrag prin uscarea sau decorticarea fructului. Ulterior, boabele sunt sortate pe categorii de calitate, în funcţie de culoare şi mărime

Un proverb turcesc descrie cafeaua astfel: "Cafeaua trebuie să fie neagră ca iadul, tare ca moartea și dulce ca dragostea."

Dragostea adevărată

Deși mulți vorbesc despre EA, foarte puțini îi cunosc adevăratul sens! Unii susțin că Ea, cea adevărată,  există doar în cărți sau filme, alții afirmă că o trăiesc, profanând nițel sentimentul sublim! 

Despre dragoste e vorba, bineânțeles, despre DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ! …

Am găsit o povestioară pe care o citisem cândva, undeva… Nici măcar nu-mi mai amintesc din ce carte-am spicuit-o, nici cine-a gândit-o  și nici nu cred că mai contează atâta timp, cât semnificația acestor rânduri, așternute frumos pe foaia albă, m-au impresionat la nebunie.. M-am gândit să vi le ofer cu plăcere și… m-am mai gândit  că  aceste rânduri ar putea servi drept  moment de reflecție pentru mulți dintre noi,, care susținem sus și tare că știm ce este DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ!

„Era o dimineaţă aglomerată la cabinet când, în jurul orei 08:30, intră un domn bătrân cu un deget bandajat. Îmi spune imediat că este foarte grăbit căci are o întâlnire fixată pentru ora 09:00. L-am invitat să se aşeze ştiind că avea să mai treacă cel puţin o jumătate de oră până să apară medicul. Îl observ cu câtă nerăbdare îşi priveşte ceasul la fiecare minut care trece.

       Între timp mă gândesc că n-ar fi rău să-i desfac bandajul şi să văd despre ce este vorba. Rana nu pare a fi aşa de gravă... în aşteptarea medicului, mă decid să-i dezinfectez rana şi mă lansez într-o mică conversaţie. Îl intreb cât de urgentă este întâlnirea pe care o are şi dacă nu preferă să aştepte sosirea medicului pentru tratarea rănii... Îmi răspunde că trebuie să meargă neapărat la casa de bătrâni, aşa cum face de ani buni, ca să ia micul dejun cu soţia.

  Politicoasă, îl intreb de sănătatea soţiei. Senin, bătrânul domn îmi povesteşte că soţia, bolnavă de Alzheimer, stă la casa de bătrâni de mai bine de 7 ani. Gândindu-mă că într-un moment de luciditate soţia putea fi agitată de întârzierea lui, mă grăbesc să-i tratez rana dar batranul îmi explică că ea nu-şi mai aduce aminte de 5 ani cine este el...

Şi-atunci îl întreb mirată: “Şi dvs.. vă duceţi zilnic ca să luaţi micul dejun împreună?“. Cu un surâs dulce şi o mângâiere pe mână, îmi răspunde: “E-adevărat că ea nu mai ştie cine sunt eu, dar eu ştiu bine cine este ea“.

        Am rămas fără cuvinte şi un fior mi-a întretăiat răsuflarea.  Mi-am înghiţit lacrimile, spunându-mi în sinea mea: “Asta este Dragostea!  Asta este ceea ce îmi doresc de la viaţă!... Căci, în fond, asta este dragostea adevărată ?!... nu neapărat fizică şi nici romantică în mod ideal. Să iubeşti înseamnă să accepţi ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi şi ceea ce încă nu s-a întâmplat!!!”

P.S. Persoanele fericite şi împlinite nu sunt neapărat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care ştiu să facă ce-i mai bun din tot ceea ce au!!!;)

Toamnă cu chip de femeie...

Toamnă cu chip de femeie... Fantastică, inocentă, senzuală, pătimașă, fatală, chipeșă, trufașă, ...

Îți cerșesc cu ardoare căldura ploilor de vară, răsăritul soarelui de mai, freamătul macilor sub clar de lună... Nu ai fost preferata mea niciodată. Dar trebuie să-ți recunosc atuurile.  Rațiunea și esența  îți sunt slăbiciunile.  Fiecare transformare pe care o generezi în natură îmi trezește emoții irepetabile. Ești cea mai iscusită pictoriță pe care am cunoscut-o vreodată! Îmi bucuri ochiul, punând galben- maroniul și roșu-arămiul pe frunzele livezilor, a viilor, dând pată de culoare lanurilor, împestrițând pădurile cu toate nuanțele din paleta-ți desăvârșită. Îmi oferi timpul potrivit pentru a mă reântoarce în mine, a reflecta asupra-mi, a mă regăsi. Mă faci să scotocesc stăruitor  prin culoarele sufletului, recitindu-mi tristețile de prin colțurile lui; să-mi conspectez dorințele secrete, plasându-le pe foaia de așteptare pentru timpuri mai bune; să-mi ghicesc în podul palmei prezentul zbuciumat și să-mi desenez viitorul, fără a amesteca culorile; să-mi măsor bătăile clare ale inimii și intensitatea emoțiilor, constatându-le mult mai frecvente; să-mi asortez dorințele cu plăcerile, să mă împac cu ploaia...

Toamnă cu chip de femeie... N-am să-ți zic dragă niciodată. Nu vreau să supăr Primăvara, ea e mult mai aproape de sufletul meu. Dar, recunosc, oricât nu ți-aș întoarce filele timpului, tot splendidă și plină de culoare vei rămâne!

Vrem o țară ca afară?!

   Vrem o țară ca afară, vrem facilitarea regimului de vize, vrem (cu orice preț) în Europa, vrem să trăim mai bine, vrem drumuri, vrem condiții, vrem salarii, vrem legi funcționale, vrem, vrem,  vrem! Șirul vrerilor moldovenilor ar putea fi prelungit până la infinit, pentru că din astea, Slavă Domnului, avem destule!Iată cu angajamentele, responsabilitățile, respectarea legilor, pe care le vrem funcționale(!),  stăm mai prost!

   De ceva timp DN Chișinău – Bălți(cel puțin porțiunea dintre METRO 1 și răscrucea spre Cricova) este în reparație (o știu pentru că plec destul de des la părinți pe-acolo). Chiar la ieșirea din oraș porțiunea de drum din dreapta e închisă iar circulația redirecționată pe porțiunea din stânga. Bineînțeles că e mai dificil să circuli, bineînțeles că tre’ să reduci viteza, bineînțeles că îți ia mai mult timp să parcurgi această porțiune de drum decât cum o făceai înainte! Dar, astea sunt condițiile și regulile(!), în cazul în care vrem să avem în scurt timp drumuri bune! Și,de fiecare dată(!)când trec pe-acolo mi se întâmplă să  văd destui tupeiști, care se încumetă să ocolească toate obstacolele(oricât de multe ar fi ele!) și restricțiile și să circule pe porțiunea închisă, iar la capătul acesteia, cu același tupeu să revină pe banda regulamentară(în special taxi-urile sau microbuzele de rută)! Vezi Doamne, noi ne grăbim și nu avem timp să mergem în coloană cu 50-60 km. la sută!!!

Întrebare: (pe de o parte s-ar părea rațională și logică, pe de altă parte – ar putea fi și stupidă) de ce oare, dacă e marcat traseul cu tot felul de indicatoare, care mai de care mari și grăitoare, de ce oare facem tot posibilul ca să le ocolim(chiar dacă uneori riscăm cu viața pasagerilor din salonul vehiculului!) și să mergem pe-acolo, pe unde regulamentul sau legea(cea vrută funcțională!) INTERZICE?! De ce nu avem răbdarea respectivă să ne deplasăm unul în spatele celuilalt, cu viteza indicată, cedând politicos și celor care aderă la  traseu de pe drumul adiacent?! Unde ne grăbim? În chiuvete, copaci, stâlpi, case (mai nou)? Oare chiar avem nevoie de polițiști la fiecare sută de metri pentru a respecta regulamentul rutier? Oare fără ”calul bălan” și ”Sfântul Neculai din cui” chiar nu se poate?! Doar pretindem că suntem un popor civilizat, la urma urmei, și vrem cu tot dinadinsul în Europa, nu?

   Atunci, despre ce vorbim: despre lipsa de responsabilitate sau despre mentalitatea bolnăvicioasă, devenită incurabilă? Și într-un caz și-n celălalt cine se face vinovat de faptul că gândim și acționăm anume astfel:Președintele, guvernul, polițistul, profesorul, omul simplu de la sapă sau fiecare dintre noi, luat în parte? Întrebări retorice? Nu cred!

   Vrem o țară ca afară, vrem facilitarea regimului de vize, vrem  în Europa …, dar NU VREM să respectăm regulile și angajamentele de admitere într-acolo!!! Nemaivorbind de faptul că respectarea acestor reguli/legi ne-ar face viața mai sigură și..., poate mai prosperă!

Miraculos leac- zâmbetul ăsta! :))

Un  început mai special de zi! Vânt rece,  temperaturi mai scăzute, predicții meteo deloc încurajatoare dar…, mult zâmbet!:) Doar într-un sfert de oră(atâta îmi ia ca să ajung  de acasă la serviciu) ”am adunat” atâtea zâmbete, câte, alteori, nu am șansa să le văd pe parcursul unei zile întregi sau chiar a unei săptămâni! Am salutat vecinul de la parter, iar el mi-a răspuns cu un ”bună dimineața!”, însoțit de un zâmbet larg;  pe drum spre serviciu am cedat unui pieton rătăcit trecerea(o luase hăisa prin mijlocul străzii) și mi-a mulțumit, zâmbindu-mi(!); am îndrăznit să-i ”tai unghiul” unui șofer de taxi (de regulă ei sunt cei care o fac aproape permanent, fiind într-o continuă goană!) și în loc de înjurături și gesturi mai puțin decente m-am ales cu un zâmbet(!); gardianul de la oficiu m-a întâlnit cu un ”bună ziua!”, complinit cu un zâmbet sincer! Neverosimil dar adevărat!:)

Zâmbetul nu costă nimic, spunea cineva, dar valorează enorm pentru cel, căruia îl dăruiești, mai ales dacă persoana respectivă se poate asemăna cu un deșert fierbinte în care nu a mai căzut demult o picătura de apă!:) E absolut adevărat că un zâmbet nu poate ”muta munții din loc”! dar, dacă prin acest zâmbet, sincer bineînțeles, poți reda speranța cuiva, atunci, cu siguranță, acea persoană va găsi resurse pentru a strămuta acești ”munți” ce s-au întrepus în calea vieții!:)

Zâmbetul  e cel mai sigur examen al sufletului omenesc. Niciodată firea omului nu se dezvăluie mai deplin, decât atunci când râde. Uneori e foarte greu să dibuiești caracterul unei sau altei persoane, dar e de ajuns s-o surprinzi o singură dată zâmbind sincer și-atunci caracterul acesteia îți aparține ca lumina zilei,  spunea marele  Dostoevski.   Cuvinte simple dar cu o pondere deosebită. Mi-amintesc, citisem cândva la Antoine de Saint-Exupery o poveste fascinantă, bazată pe propria lui experiență, care așa și se numea”Zâmbetul”   și care, reprodusă la un moment de crâncenă încercare, îi salvase viața autorului!Miraculos leac - zâmbetul ăsta!!!:)))

Zâmbiți unul altuia,  zâmbiți-i soției, zâmbiți-i soțului,   zâmbiți-le copiilor,    zâmbiți unul altua - nu contează cui,  zâmbiți sincer,   larg, deschis și...,  poate, într-un final,  ne facem mai buni, mai receptivi, mai sensibili, mai… adevărați!!!:)))

Tăcerea plăsmuită-n litere nescrise...

Uneori nu-mi ajung literele scrise...

Aș răbufni în civinte vorbite,

Dar și acestea se opresc în jumătăți de răsuflare

Parcă sugrumate, „gâtuite”…

Sunt  gânduri care tre’ să le păstrez doar pentru mine, închise.

N-ar fi înțelese nici în literele scrise, nici în cuvintele vorbite,

Pentru că-s gânduri de o vreme tăinuite... 

****

Când măsori emoția-n porniri nestăpânite,  dezamăgiri,  durere,

Litera, cuvântul, gândul nu mai au putere.

Când sapi în profunzime, răscolind  neatinsul,

Poți fi luat de val sau…  îți găsești  tu singură abisul!

****

Sunt gânduri de o vreme tăinuite

Și-ar fi-nțelese doar într-o tăcere

Acea tăcerea din ochii tăi, 

Plăsmuită în litere nescrise și în  cuvinte nevorbite...

Deci, are Moldova bărbați?!

Ceva timp în urmă citisem un articol, plasat pe unul din site-urile de mare succes de pe net, care se întitula  „Are Moldova bărbați?!”(titlu suficient de ademenitor),  scris de o domnișoară ce era ferm hotărâtă  să „holbeze ochii”  la toate conaționalele ei, precum  că–i vai de capul lor(adică a  femeilor din Moldova) cu bărbații pe care-i au la îndemână, aici în țară! Că, uite, cei din afară sunt mult mai atenți, mai delicați, mai tandri, că aceștea apreciază femeia la justa ei valoare pe când cei de-aici – nu, că fetele, femeile din Moldova sunt nevoite să „vâneze” bărbați străini și…, în genere, „ce ne facem cu bărbații noștri că nu prea sunt buni de nimic?”, conchidea domnișoara.

Am citit articolul, am citit și comentariile la el, foarte diferite, dealtfel. Inițial am lăsat fără replică impresiile mele dar, după m-am gândit totuși să zic ceva. Fac și eu, într-un fel sau altul, parte din categoria celor(femeilor din Moldova) atenționate!:))

Circumstanțele/condițiile de viață ne-o iau pe dinainte uneori și e nevoie să acționăm într-un fel sau altul pentru a supraviețui. Înseamnă oare asta (prin definiție) că bărbaul se transformă în ”muiere” iar femeia într-un ”superman” atotputernic, care le știe și le face pe toate?!

„Ce așteptări poți avea de la bărbații moldoveni, în pragul unei căsnicii, dacă nu sunt în stare să-ți ofere nimic?!”, se întreabă fata.
În general  e bine să ai anumite așteptări la începutul vieții de cuplu, dar foarte cântărite și-n corespondență cu mediul din care vii și în care îți duci traiul(e mai palpabil, mai real și mai simplu de îndreptățit aceste așteptări!). Curios, dar inexplicabil de ușor desenăm imaginar chipul bărbatului puternic, bogat, cu case, mașini, restaurante, parfumuri(de dorit - franceze!) și-l așteptăm anume pe el! Sau invers, chipul femeii frumoase: picioare lungi, sâni mari, devreme acasă (sau, în general – doar acasă, la cratițe!), cu masa-ntinsă,  copiii îngrijiți și EDUCAȚI(!!!) - și pe asta ne-o dorim!!! Dar..., uităm că după ce ”ne-am luat” din dragoste(presupun), urmează perioada foarte anevoioasă și îndelungată de ”modelare” sau ”remodelare” a celui/celei pe care vrem s-o/să-l avem toată viață lângă noi. Asta nu presupune spargerea propriului „eu„ și crearea altuia, convenabil partenerului de viață. Mai degrabă e MĂIESTRIA, ISCUSINȚA, ABILITATEA de a ajusta toate calitățile și defectele unuia(pentru că, dă, mă rog, omul se naște și cu unele și cu altele!) la necesitățile celuilalt!

”Fetele din Chișinău sunt nevoite să vâneze bărbați străini!” , zice domnișoara.
 Păi, asta-i de când lumea și pământul! Și fetele și băieții ”vânează”(o fi fiind specific bărbătescă „misiunea”, dar, mă rog, cu emanciparea asta..., au învățat și domnițele s-o facă!) Și ”vânează”, de regulă, ce li se nimerește prin zonă(ce-ai să-i faci dacă Chișinăul e „inundat” de bărbați străini, ca și de femei, dealtfel!?) Dar, înseamnă oare asta, că acești bărbați sau aceste femei sunt mai ”buni/bune” doar din simplu motiv că sunt străine, venite din Europa sau America? Doar faptul că sunt ”de dincolo” nu dovedește și abundența de maniere, cultură, bun simț, inteligență!

„Bărbatul din Moldova nu apreciază femeia la justa valoare şi ea îşi pierde interesul, căci femeia vrea să se simtă femeie, vrea să fie alintată, iubită...?!”
 Adevăr curat! Orice femeie își dorește să fie curtată, alintată, iubită, răsfățată dar…, nu doar pentru simplu fapt că e femeie! Întreabă-te, din când în când, stimată domnișoară, oare totdeauna femeia, care vrea să se simtă iubită și răsfățată, e capabilă să motiveze bărbatul pentru a primi  toate astea? Poate oare ea oferi, la rându-i,  aceeași tandrețe, atenție, înțelegere…? Doar n-ai să-mi zici că bărbatul prin definiție e obligat să-i pună la dispoziție drăgălășenia și delicatețea?! (Subliniez: e valabilă analogia cu bărbații!!!)

”Ce ne facem cu bărbații din Moldova, pentru că nu prea sunt buni de nimic?”, se întreabă autoarea articolului! 
Păi, înainte de a-i ”arunca la gunoi” și a-i „vâna” pe cei străini, încearcă să fii FEMEIA înțeleaptă, inteligentă, puternică, înțelegătoare, cumpătată, deșteaptă(etc.), dn spatele unui bărbat concret, vezi de-ți reușește lucrul acesta, de nu-ți reușește, întreabă-te ”de ce?” Și doar după, strigă sus și tare: ”Bărbate din Moldova, fii bărbat(căci nu prea ești)!”

E foarte simplu să GENERALIZEZI(!!!) și e mult mai complicat să spui ceva sau să scrii eventual, făcând o analiză, pătrunzând în profunzimea lucrurilor, descoperind esența! A zis cineva că bărbații din Moldova nu sunt bărbați – scrim toți despre asta, le înflorim cu tot soiul de metafore, epitete și, priviți(!!!):  ăștea sunt bărbații noștri – nebărbați!! A zis cineva că femeile din Moldova sunt frumoase dar un pic c....., scriem toți despre asta cu lux de ”floricele” și na(!): – femeile din Moldova sunt mai puțin femei și mai mult c....!

Oare n-ar fi mai potrivit ca fiecare din noi să-și trăiască propria poveste de viață, să pătrundă în toate plăcerile și nevoile acestei vieți, să descurce ”labirintul” întortocheat și anevoios al propriilor trăiri și după aia să zică: DA, uite am lângă mine un adevărat BĂRBAT!! sau..., dimpotrivă, o ”muiere” care-și duce obârșia pe spatele meu! Analogic , bineânțeles, și în cazul femeilor! 

P.S. N-am înșirat toate astea ca să îndreptățesc cumva comportamentul grosolan al unor bărbați sau pe cel ușuratic al unor femei. N-am făcut-o nici pentru a ține parte unora și a ”condamna” pe alții. Am făcut-o, considerând că nu-i tocmai corect(cel puțin așa-mi pare mie) să scrii ceva, să faci careva constatări, bazându-te doar pe statistici convenționale(convenabile unora sau altora), pe spusele unora sau altora. Pentru o rezumare complexă și o concluzie definitivă e nevoie de implicare, trăire, simțire, de abilitatea de a analiza și a pătrunde în esență lucrurilor!

Fabula furnicuței fericite

În fiecare zi, dis de dimineaţă, furnicuţa productivă sosea la serviciul său fericită și entuziasmată. Îi plăcea mult jobul pe care-l avea. Îşi petrecea zilele, muncind cu mult spor, implementând ideile constructive ce-i „ survolau” mintea şi cântând de bucurie. Era fericită furnica iar  firma în care lucra dânsa prospera.

Dar… , BONDARUL, Director General la firma unde lucra furnicuţa a considerat că nu era posibil ca ea să lucreze de capul ei, aşa că a creat postul de supraveghetor.  Pentru această misiune”nobilă” și extrem de responsabilă l-a angajat pe SCARABEU, care avea multă experienţ în ceea ce privește ”monitorizarea”!  Prima preocupare a SCARABEULUI  supraveghetor a fost să organizeze munca furnicuţei şi a pus-o să facă rapoarte zilnice de activitate. În curând a fost necesară angajarea unei SECRETARE  pentru a-l ajuta pe SCARABEU la citirea şi înregistrarea rapoartelor furnicuţei. Au angajat o PĂIENJENIŢĂ,  care organiza actele şi răspundea la telefon.  Între timp, furnica productivă muncea şi era foarte fericită.

BONDARUL, Director General era foarte mulţumit de rapoartele date de SCARABEU, aşa că a mai cerut statistici, indicatoare de gestiune şi pronostice.  Atunci a fost nevoie de angajarea unui GÂNDAC,  asistent pentru supraveghetor… şi a mai fost nevoie de un nou calculator şi de o imprimantă color. Curând furnicuţa productivă a început să se plângă de toată hârţogăria şi toate rapoartele pe care trebuia să le facă. Cântecul ei nu mai era la fel de vesel ca mai înainte. BONDARUL, Director General, văzând aceasta a considerat că trebuie să ia măsuri. A creat postul de Şef de Departament acolo unde lucra furnicuţa productivă şi fericită. Postul i-a revenit unui GREIER, care şi-a făcut un birou nou, modern şi echipat corespunzător. Noul Şef de Departament avea nevoie de un asistent care să îl ajute în pregătirea planului strategic şi a bugetului pentru departamentul la care lucra furnicuţa productivă şi fericită.  Furnicuţa nu mai cânta ca înainte şi era din ce în ce mai stresată.

Într-o zi, Directorul General, uitându-se pe cifre şi-a dat seama că departamentul unde lucra furnicuţa nu mai era la fel de rentabil ca înainte. Aşa că a angajat-o pe BUFNIŢĂ ca şi consultant de specialitate pentru un diagnostic. BUFNIŢA a stat trei luni de zile la firmă. În urma evaluării făcute a emis următoarea concluzie: „Departamentul are prea mult personal…”. Aşa că, urmând sfatul specialistului,   s-a făcut o reducere de personal. Furnicuţa a fost prima pe listă, deoarece în ultimul timp se cam razvrătea şi era nemulţumită de cele ce se întâmplă.

MORALA:

Nici să nu-ţi treacă prin cap să fii o furnicuţă productivă şi fericită! E de preferat să fii incompetent şi nefolositor. Incompetenţii nu au nevoie de supraveghetori…, toată lumea îşi dă seama de ce. Şi dacă, în ciuda „eforturilor” tale eşti productiv, să nu arăţi pentru nimic în lume că eşti fericit. Asta nu ți se va ierta  Dar dacă, în ciuda celor scrise mai sus te încăpăţânezi să fii o furnicuță productivă și fericită,  lucrează pe cont propriu astfel încât să nu ţii în cârcă bondari, scarabei, păianjeni, gândaci, greieri, bufniţe şi tot soiul de „specialişti”!!!