Toamnă destrămată-n gânduri policrome...
Fantastică, inocentă, senzuală, pătimașă, fatală, chipeșă,
trufașă,
...
Îți
cerșesc
cu ardoare căldura ploilor de vară, răsăritul soarelui de mai, freamătul
macilor sub clar de lună... Nu ai fost preferata mea niciodată, dar trebuie să-ți
recunosc atuurile.
Rațiunea
și esența îți
sunt slăbiciunile. Fiecare
transformare pe care o generezi în natură îmi trezește emoții irepetabile. Ești
cea mai iscusită pictoriță
pe care am cunoscut-o vreodată! Îmi bucuri ochiul, punând galben- maroniul și
roșu-arămiul
pe frunzele livezilor, a viilor, dând pată de culoare lanurilor, împestrițând
pădurile cu toate nuanțele
din paleta-ți
desăvârșită.
Îmi oferi timpul potrivit pentru a mă reîntoarce în mine, a reflecta asupra-mi,
a mă regăsi.
Mă faci să scotocesc stăruitor prin culoarele sufletului, recitindu-mi tristețile
de prin colțurile
lui; mă faci să-mi conspectez dorințele
secrete, plasându-le pe foaia de așteptare
pentru timpuri mai bune; mă faci să-mi ghicesc în podul palmei prezentul
zbuciumat și
să-mi desenez viitorul, fără a amesteca culorile, să-mi măsor bătăile clare ale
inimii și
intensitatea emoțiilor,
constatându-le mult mai frecvente, să-mi asortez dorințele cu plăcerile; mă faci să
mă împac cu ploaia...
Toamnă destrămată-n gânduri
policrome!... Poate nu-ți
voi zice dragă niciodată, pentru că port
în suflet Primăvara. Dar, recunosc, oricât nu ți-aș întoarce filele timpului,
tot splendidă și
plină de culoare vei rămâne!
Toamnă destrămată-n gânduri
policrome!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu