Ziua și-a îndeplinit misiunea și a cedat locul
întunericului. E noapte, e liniște, e tocmai
momentul de a reflecta asupra celor trăite în decursul unei zile, umplute cu de
toate și de a croi planuri grandioase
pentru următoarea, care se vrea la fel de plină. Ne grăbim să trăim, ne grăbim și stăruim cu tot dinadinsul să ne completăm zilele cu
multe și mărunte, să le reușim pe toate! Ne căznim când ceva, cumva ne scapă(de
parcă am fi avut de trăit câteva vieți) și, uneori, trecem peste lucruri cu-adevărat importante,
uităm să trăim clipa…
Un gând mi-a întretăiat răsuflarea: azi nu te-am sunat! Azi n-am găsit
acele câteva clipe pentru a schimba două vorbe la telefon, vorbe atât de
importante pentru tine(!). Nu ți-am auzit vocea și nu știu pe unde ți-a rătăcit gândul și umbletul azi. Mi-am amintit târziu, când știu că deja dormi și n-aș fi vrut să-ți deranjez
somnul, șubrezit de vreme. Nu, nu-mi justific
uitarea. Nici o justificare nu-și are rostul în
acest context. Pur și simplu mă
necăjesc și mă supăr pe mine că, întro ditamai
zi, cu-atâtea ore la activ, nu găsesc câteva clipe și pentru tine!
Dar știu că știi, știu că simți cât de mult
te iubesc. De fapt totdeauna ți-am dus dorul și te-am iubit nespus de mult. Poate destul de rar ți-am zis-o? E adevărat! Mă rog, altădată nu prea
umblam la cuvinte din astea fastuoase! Dar te iubeam întotdeauna! Te iubeam în
toate diminețile, în care mă trezeai și-mi aminteai că tre’ să mă grăbesc, să reușesc să-mi trăiesc ziua frumos! Te iubeam în
fiece seară, când mergeam la culcare și mă rugam
Bunului Dumnezeu să-ți poarte grija.
Te iubeam prin gândurile, așternute în
fraze lungi și simple pe foile albe de hârtie, pe
care le găseai ulterior, le citeai și-ți ascundeai lacrima din colțul ochiului. Te
iubeam și-atunci când mă tachinai cu
sfaturi, care mi se păreau la moment absolut inutile, pentru că aveam și eu o părere și o consideram
primordială! Te iubeam și-atunci, când
în momentele de disperare, mă strângeai în brațe, mă încurajai
și-mi spuneai că sunt tare și voi reuși!... Îți mai amintești că toate
compunerile mele din școală erau despre
tine, că-mi plăcea la
nebunie Vieru pentru că scria atât de frumos tot despre tine?!
Știu, mă împotrivesc
s-accept inevitabilul!…Dar, chiar dacă timpul nu te va cruța, puterile te vor părăsi ușor-ușor, pașii îți vor deveni tot mai mici și încetiniți, chiar și așa, tot mămica mea blândă și bună vei rămâne, tot cea mai scumpă și cea mai dragă ființă din lume vei fi!
![](https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj7YzmZTogM3iROe4PuSi1LqVu-ApQgHg5AJIPRatBJExkLCmMbiHzDgJMqMYZejsgA_7zlJ_KdKxzilJnZSBllSbbqUfL_cnkA2PS_5WZW14d_9Dt8Mqdtd9O8pt7MNju90HwZyNCy8lY/s320/ziua-mamei24.jpg)
![](https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhdUVw4Jds05tk-b4EFYjeaRQl_N9ataWGmyxHvrG-VlK5PvhGoqLUzG6hxhepkpioMtVUgftBbPYhBBGbM4dL1o8thodanb75qnzGbovnLNEWm3XuK7835ouBYfhECumukOSSsJgj5KRE/s320/mama-mea-jpg.jpg)
Te iubeam mult, te iubesc și te voi iubi
mereu! Ești singurul om din lume, care uită
toate ”obrăzniciile ”nevinovate, comise de copilul din mine și iartă orice! Dacă-aș putea să te
ocrotesc de toate relele cu dragostea mea imensă, dacă-aș putea să-ți ușurez povara greutăților și a zbuciumului tău…
Știi de câte ori mă visez, ca
altădată, lângă tine? Îți ating palmele
calde și moi, care m-au mângâiat de mii de
ori, îți netezesc șuvițele argintii, ”zugrăvite” de iarna vieții, îți sărut vorba
dulce care a știut mereu cum trebuie să fie
spusă, vorbă plină de înțelepciune, pe
care n-o mai auzii la nimeni.
Nu vreau să te atingă anii! Nu vreau și n-am să
recunosc niciodată că ai putea să-mbătrânești!
![](https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgnstNY7RRZBYwQszgqmNiB5NUlOwzNUtbrGfUUy9UWtLN_NICcIyPrGnosrOEtDgXyfTAFFMeKNxpZUAVhtlJdJ600sVj71FTMpyyGTesVTdymrSjLro-p7FcWxrzgcOaPyPY5YR9G7h4/s320/0.jpg)
Stai lângă
mine, mamă, rămâi cât de mult posibil alături. Am mare nevoie de tine! Te
iubesc peste se mai poate! Te iubesc copilărește! Simplu și din suflet - te iubesc!!!
...mi-s ochii în lacrimi... și știu sigur că și tu ai plîns cînd ai scris aceste minunate rînduri... Îi mulțumim Domnului că avem norocul să fie EA mamica noastră!!!
RăspundețiȘtergereFie ca toate mamele sa ne stea în preajmă cît mai mult posibil, ele sunt fiinţele care ne înţeleg şi ne susţin în toate.La mulţi ani scumpe Mame!!!!!!Vă iubim!!!!!
RăspundețiȘtergere