Doar tu rămâi mereu la locul tău...

Eram pe munte, tu erai pe vale
Și un cutremur de pământ ne-a nivelat,
Iar peste pietrele carbonizate
Eram mesteacăn răvășit, erai un brad!
Stingheră-mi adunam din ramuri,
Să nu-ți acopăr soarele cel drag
Și numai uneori, de vânt și ploaie,
Să te-ocrotesc mai întindeam un ram.
Frustrat, nehotărât și împăcat cu toate
Tu ai rămas acelaș an de an.
Mă tot gândeam, în nopțile de iarnă,
Că ai putea c-o ramură, cumva
Să mă acoperi de ninsori și vijelie
Sau, cel puțin, să-mi faci un semn c-ai vrea...
Cu tine eu am învățat tăcerea, absența și cruzimea chiar
Din nou aștept și îmi dau bine seama
Că-aștept să vină un cutremur iar...
Iar ăsta ar putea fatal să fie pentru că stau la margine de hău...
De mă voi frânge, nu-i o tragedie.
Doar tu rămâi mereu la locul tău.