Pentru copiii anilor ’70, ’80 și nu doar!;)

     Navigam mai dăunăzi pe multiplele pagini ale site-urilor de socializare(activitate destul de preferată de multă lume în ultimul timp)!:) Am găsit ceva care mi-a furat atenția, mai mult decât atât, a reușit să mă intereseze și sensibilizeze. Am preluat ideea și o aștern pentru voi, aici,  în gândurile ascunse printre rânduri. 

De ce? Pentru că sunt și eu copilul anilor '70-'80, pentru că m-am regăsit sută la sută în tot ceea ce veți citi în continuare, pentru că am prieteni, care, cu siguranță își vor găsi locul lor în șirul  ”avantajelor” acelei perioade, și poate pentru că am reușit să mă detașez de realitate și să rătăcesc prin anii trecuți dar neuitați.

La început m-a intrigat titlul-întrebare a ceea ce am citit: ”Dacă ați trăit copilăria în anii ‘60,  ’70, ’80,  cum ați reușit să supraviețuiți?!!!” După ce am lecturat și am  reușit să leg anii copiilor de-atunci cu ”splendoarea” copilăriei de acum, m-am pomenit și eu, (ironic)întrebându-mă: Într-adevăr, cum, dragă Doamne, am reușit să supraviețuim de nu ne-au nimicit bolile și epidemiile(fiind atât de ”simpluț” alimentați), nu  ne-au furat sau violat ”haiducii” pe la drumul mare(fiind atât de ”neconectați” cu cei apropiați) și cum de am mai ajuns cine suntem, dacă am fost dezastruos(!) lipsiți de tot ce înseamnă Information technology?!!!

          Deci, copiii anilor  ’70,  ’80, cum de am reușit să supraviețuim(?) dacă:

”- De mici mergeam în autobuze și mașini care nu aveau centură de siguranță, nici perne cu aer!

- Se mai întâmpla să mergem în remorca unui camion, asta fiind o excursie foarte specială și pe care ne-o amintim toată viața!

- Leagănele noastre erau pictate în culori aprinse și toată vopseaua era pe bază de plumb!

- Când mergeam pe bicicletă, nu aveam cască;

- Beam apă de la cișmeaua din grădină, nu dintr-o sticlă de apă minerală!

- Pierdeam ore în șir construind cărucioare din fier vechi și cei care aveau noroc să aibă străzi înclinate își dădeau drumul pe ele. Doar la jumătatea drumului își aduceau aminte că nu aveau frâne. După câteva opriri în copaci sau garduri am învățat să rezolvăm problema!

- Ieșeam la joacă cu unica condiție: să ne întoarcem înainte de a se lăsa întunericul!

- Școala dura (doar)până la prânz(!) și veneam acasă(!) să mâncăm. Nu aveam celular, așa că nimeni nu putea ști unde suntem. De necrezut…!!!

- Ne juleam, ne frângeam oasele, pierdeam câte un dinte dar niciodată nu căutam un vinovat. Era numai vina noastră!

- Mâncam prăjituri de casă, pâine cu untură(!), beam compoturi cu zahăr și nu aveam exces de greutate pentru că tot timpul eram afară, la joacă!

- Împărțeam o sticlă de apă cu alți 4 prieteni, bând din ea pe rând(fără pahare de unică folosință!) și nimeni nu murea din asta!!!

- Nu aveam Playstation, Nintendo 64, X box, jocuri video, 99 canale de televiziune prin cablu, dolby surround, celulare personale, calculatoare, chat pe internet…, dar aveam doar ... PRIETENI!

- Ieșeam afară, ne urcam pe bicicletă sau mergeam pe jos până la casa prietenului, sunam la ușă sau intram încet fără să sunăm și..., în câteva clipite toată curtea și toate jocurile, inventate și neinventate încă, erau ale noastră!!!

- Acolo, în curte sau pe ulița satului(culmea!!!) nu eram supravegheați de nimeni(nici părinți, nici bunei, nici bone, nici gardieni angajați și plătiți!)!!!

-Nu toți eram elevi strălucitori și când unul rămânea repetent, pur și simplu repeta anul. Nimeni nu mergea la psiholog, la psihopedagog, nimeni nu avea dislexie, nici probleme de atenție, nici hiperactivitate, doar repeta anul și știa că mai are o șansă!

-Aveam libertate,  bucurii,  eșecuri, responsabilități…, și învățam singuri să ne descurcăm cu ele!”

    Dragă generație informațional tehnologizată!

   Am supraviețuit pentru că am avut șansa să ”gustăm” din toate astea! 

Neavând program bine structurat și bătut în cuie de către părinți - ni-l făceam noi! Nedispunând de  fel de fel de jocuri(care mai de care sofisticate) - le inventam noi!  Neavând păpuși, mașinuțe și jucării moi - le confecționam noi!  Lipsiți de tot arsenalul jocurilor pe calculator - alergam la biblioteci! Privați de skype sau chat - comunicam live, privindu-ne în ochi și trăind emoția!!! 

  Poate de aceasta am și supraviețuit?!!!

  Cu siguranță,  de aia am supraviețuit!!!