Parfum de mac, suflare de viață, inima nu mai stă în loc nici măcar pentru o clipă. O rază
de lumină se prelinge printre firele subțiri și fragile ale florilor, care m-au ”intoxicat” cu
frumusețea și vraja lor. E semn că
soarele s-a trezit, semn că e dimineață și foarte curând va trebui să evadez din oaza
ce mi-a adăpostit sufletul zbuciumat pentru o noapte. Alerg cu privirea lanul cu
flori de mac. La plecare vreau să le-adun într-un buchet pe cele mai frumoase. Nu
știu
pe care să aleg ca să-mi servească drept alifie pentru dorul ce-l voi purta pentru
clipele ”trăite” aici...
Macii...,
aceste flori născute dintr-un roș-aprins într-o primăvară-vară, rătăcite pe
coama unui deal și tainic
ascunse în împletitura galbenă a spicului, străine de vântul hoinar pe orizontul peticit
de ploaie, aceste flori atât de puternice și-atât de efemere întotdeauna au fost parte
din mine!...
Odată, o
floare de mac mi-a spus povestea iubirii ei, încrustată în tăcerea vântului.
”Era o fată închisă
într-un bob mărunt de nisip iar lacrima-i era ascunsă într-o piatră de durere, o lacrimă
care ținea în ea pulsul vieții până atunci când se va naște într-o lume a trăirii, a viului! Vântul purta sămânța spre locul unde se zămislește ploaia, acolo unde se nasc norii, acolo unde renaște lumina, de unde pleacă toate cele cunoscute spre zări
necunoscute.
Un bob, o sămânță dormea la rădăcina grâului, în locul în care creștea mirosul pâinii din galbenul împletit al soarelui cu firul
de grâu. Două palme de
nori adormeau sămânța într-un culcuș de țărână... Alintată de picurii de rouă, hrănită de lumină,
mângâiată de vânt creștea floarea
de mac, roșie, vie. O minune dintr-o
viață, o minune din minunea vieții.”
Am închis ochii, am lăsat să
picure din ei o lacrimă de iubire pentru micuța
floare roșie. Am înțeles că
port în suflet floare de mac, am înțeles că
mi-e inima floarea de mac, am înțeles că
pentru mine macii sunt sublimul iubirii. Pentru că nu există puritate mai roșie a naturii decât în
plăpândele petale ale acestor flori, viață mai fragilă și mai puternică decât a lor.
De-aș rupe o floare de mac ar muri atât de repede... De fapt,
când o rupi, când rupi tulpina fragilă, imediat petalele plâng cu lacrimi roșii peste pământ, plâng eterna suferință atât de pur, atât de repede ...
De o las în bătaia
vântului se tânguie lin, rostind balada celor care își cheamă dorul, își cheamă iubirea unuia pentru celălalt. Este atâta
frumusețe și atâta tristețe în plăpândele lor ființe încât e o minune că mai trăiesc, totuși!
Balada iubirii în
roșu de mac... Scriu destul cât să încapă în sufletul drag, care moare într-o toamnă și renaște într-o primăvară, trăind într-un lan de mac o iubire de-o vară, împletită în cununa spicului de grâu, îngălbenit de
atâta lumină!...
.jpg)
