”Focul” în care ne ardem existența...

    Final de zi. Sunt într-un moment de respiro, față-n față cu TIMPUL! Și, mai mult decât sigură de faptul că nu-l voi putea confrunta, fără pic de originalitate, învârt în minte aceleași întrebări, devenite demult retorice: De ce trece timpul așa repede?... De ce nu poate fi oprit?...   De ce nu De ce timpul ne omoară visele și momentele cele mai frumoase?... De ce timpul trece fulgerător când mă simt bine și se mișcă ca melcul când îmi curg lacrimile?... De ce, mai nou, timpul se măsoară în bani și nu în clipe?... De ce timpul lasă urme adânci?... De ce regret mereu timpul pierdut?... De ce nu am tot timpul din lume să fiu cu cine iubesc?... De ce alerg mereu să-l prind și de fiecare dată îmi scapă?...

    Pe parcursul zilei  măsor timpul nu în secunde, minute, ore ci în acțiuni  și alea foarte rapide. Dimineața mă trezesc cu un ”clic” pe butonul aparatului de cafea, intru-ies de câteva ori pe minut în și din baie, trântind ușa(nuș’ de ce?),arunc cerealele în bol și le „astâmpăr” cu puțin lapte sau iaurt, răstorn trusa cosmetică(pentru că niciodată nu mai găsesc din prima ceea ce cauț),…  verific cheile, portmoneul, telefonul și plec! Urc în mașină și nici nu-mi dau seama când trec de ambuteiajele îngrozitoare, pietonii rebeli, polițiștii rătăciți și frânez în fața biroului! Rapoarte, telefoane, proiecte, iar telefoane, iar rapoarte, iar proiecte… E deja 18,00, întârzii la sport iar agenda de lucru e doar pe jumătate bifată!...

        Mă grăbesc, alerg dar…, încotro și unde?... Spre eternitate? Ei și? Și dacă obțin eternitatea, ce urmează? Poate e cazul să mă domolesc, să nu confrunt timpul ci, mai degrabă, să mi-l fac aliat. El e infinit! Dar eu îl limitez, măsurându-l! El nu are nevoie de mine. El există și fără să mă plâng eu zi de zi că-mi lipsește. În schimb eu sunt dependentă de El, nu pot trăi fără timp, este în existența mea și nu pot schimba asta!

    Mereu m-am întrebat cum ar fi viața mea dacă timpul s-ar opri, sau cel puțin, ar fi reversibil?...Desigur, aș alege să retrăiesc copilăria(!),cea mai frumoasă perioada a vieții! Dar nimic nu e ceea ce pare. Ar fi minunat să fiu copil o veșnicie dar…, cum aș cunaoște dragostea și eșecurile vârstei a doua, experiența și înțelepciunea vârstei a treia?...Fiecare vârstă își are farmecul ei de aceea merită trăită din plin!

    Prin urmare, e cazul să ... părăsesc competiția inegală cu timpul pentru că aș putea pierde nu doar cursa ci și viața întreagă! Să nu-mi estimez acțiunile în minute, ore, zile ci pur și simplu să trăiesc, bucurându-mă de fiecare clipă petrecută cu cei apropiați!  Să le fac pe toate în ordinea priorităților și-n măsura posibilităților!  Să mai bag în „agenda zilei” și o carte pentru lectură, o vizită la muzeu, un spectacol într-o sală de teatru sau una de concert, un taifas cu prietenii!  Și, bineînțeles, să nu omit minunatul ”te iubesc” sau dificilul  ”iartă-mă” spus oamenilor dragi! Pentru că unicul loc, în care timpul încă nu a pătruns..., este locul unde sunt ascunse gândurile și sentimentele mele!…