”Învățătorii mei, învățători
Azi am venit să Vă aducem flori…”
Odată cu trecerea timpului tot mai mult realizez că sunt persoane, în fața
cărora trebuie să-mi plec fruntea și sufletul, persoane care au investit imens în devenirea mea! E
incontestabilă amprenta pe care o lasă învățătorii/profesorii în viețile
noastre, oricare ar fi tărâmul pe care alegem să-l profesăm ulterior...
Primii învățători, bineînțeles, mi-au fost părinții de la care am
învățat să fac cei dintâi pași, pentru a reuși să urc pe culmile vieții.
În special – mama, de la ea am auzit primul cuvânt rostit, primul ”te iubesc”,
prima povață și prima sămânță de încredere în faptul că pot învăța și deveni
cineva! Învățătoare fiind, mama a ghidat zeci de generații prin lumea
miraculoasă a cunoștințelor. Din păcate, nu m-am numărat printre
învățăceii ei în clase, mai mult noroc a avut soră-mea, care trei ani de
zile i-a ascultat cuvântul și în clasă și acasă!
Eu am gustat din rostul primelor litere, creionate cu grijă în caietul de
scriere și din modelarea primelor sunete în cuvinte, din care, ulterior,
am înșiruit zeci, sute de fraze prin care îmi așterneam gândurile pe
foaie, de la ”bunicuța blândă”, căci așa numeam noi prima noastră
învățătoare. Era o femeie deosebită! Anii i-au încărunțit devreme firele
podoabei capilare dar au învrednicit-o cu atâta bunătate, mărinimie, blândețe,
înțelepciune, inteligență și cumsecădenie încât nu ți-ar fi ajuns o viață să
”sorbi” din toate astea! Dumnezeu a luat-o de ceva vreme dintre noi dat
amintirea ne-a lăsat-o pentru toată viața! Pe lângă cuvântul călăuzitor,
cu care ne alimenta zilnic, ne mai și mângâia creștetul, zicându-ne că ne
iubește ca pe copiii ei. Ne-o spunea foarte des, mai des poate, decât ne-o
spuneau părinții acasă căci, pe-atunci maturii nu ne prea alintau cu vorbe
duioase. Or, aceste duioșenii erau mai mult decât o încurajare sau apreciere
pentru răspunsurile la teme sau rezolvările la tablă! Erau notele cu iz de
dragoste, era dovada de iubire și dăruire din care am crescut și, ulterior,
ne-am format ca și oameni ce au cunoscut rostul buchiei!
După școala primară au mai urmat mulți ani de studii, ani în care am
întâlnit o sumedenie de oameni cu suflet mare, profesori veniți în meserie prin
vocație și nu prin obligațiunea studiilor, oameni cu multă înțelepciune ,
inteligență, bun simț, oameni de la care am învățat o groază de lucruri!
Pentru fiecare din ei port în suflet multă recunoștință și ”mulțumesc”-ul pe
care tot ei m-au învățat să-l rostesc, să-i simt importanța și să-l ofer!
