Încep să simt gustul Toamnei! ...
Frumoasă Doamnă, fără
vorbă! Nu c-ar fi mai frumoasă decât Primăvara(...). Culori are mai
multe, recunosc, viață – mai puțină și ăsta e un adevăr!!!
Fascinează, uimește, răscolește,
liniștește, prinde de suflet, fură ochiul, îți provoacă imaginația la zbor și
dacă-i lași frâul liber acestei imaginații, he he he, n-o mai prinzi!!!
Mda…,
irezistibilă Doamnă e Toamna!!!
Iar locul unde te pierzi definitiv, uitând te
tine și de lumea din jur..., locul care te îmbolnăvește incurabil, cel puțin pentru o
perioadă, uitându-ți rațiunea, timpul, grijile și lăsându-ți intactă doar
simțirea, emoția..., locul în care te reculegi, te împaci cu tine însuți, îți
speli sufletul cu frumos și-ți acoperi inima cu plăcere..., acest loc minunat e
pădurea, PĂDUREA TOMNATICĂ!!!
Aștept…, cu multă răbdare aștept un weekend, ca să fug într-acolo, să mă pierd în vise și senzații și să nu mă mai regăsesc măcar vreo două zile!
E un vis care se vrea împlinit!!!