Ne-am obişnuit să ne trăim viața,
dosindu-ne în propriile apartamente şi
să nu avem altă viziune decât ce-a pe care ne-o oferă ferestrele din jur, iar pentru că nu avem altă viziune, curând ne
obişnuim să nu mai privim afară. E suficient
să avem un laptop în față, o comunitate virtuală de
oameni, pe care nici măcar nu-i cunoaștem și cărora le
putem impune orice, fără a le oferi
dreptul la replică(pentru că în momentul când ne reproșează ceva,
oricând îi putem delete-a din lista friendzilor, fără pic de regret) și gata, uităm de soare, uităm de aer, uităm de spaţiile
deschise, uităm de sălile de concerte și de teatru,
uităm de comunicarea vie cu oamenii dragi. 
Ne obişnuim să ne trezim, tresărind pentru că e târziu… Ne bem cafeaua
pe fugă pentru că suntem presaţi de timp; ne obişnuim să citim ziarul în
autobuz ca să nu pierdem timpul; să înfulecăm din fugă o tartină cu te miri ce pentru
că nu avem timp să luăm masa; să plecăm de la muncă după ce, deja s-a înnoptat;
să dormim în autobuz pentru că suntem frânţi de oboseală; să cinăm în
grabă şi să adormim buştean, fără a fi trăit mai nimic din ziua care a trecut…
Ne obişnuim să credem că oamenii dragi vor fi mereu lângă noi, ne gândim că
sunt bine și fără a ne
preocupa de starea lor… Lăsăm ziua întreagă să treacă, văzându-ne de nimicurile
noastre iar la finalul ei găsim scuza ”plauzibilă”
la telefon: „astăzi nu mai pot să vin…, ne vedem altă dată…, poate săptămâna viitoare… Nu te superi, nu?”
Surâdem oamenilor
din jur fără a simți vre-o
plăcere. Suntem ignoraţi când avem cea
mai mare nevoie de atenție și…, la scurt
timp ne obișnuim cu
această atitudine. Dacă ne deranjează ”șansonul” din (aproape) toate mijloacele de transport în comun, nu ne mai trudim să reproșăm cuiva ceva, pentru că
ni s-a făcut de mult silă de tot ce ni se întâmplă și pentru că,
de fapt, nici nu prea avem timp, grăbindu-ne să ajungem mai repede acasă și prefăcându-ne
că nu ne pasă de nimic și nimeni!
Dacă munca e anevoioasă sau nu suntem apreciați la justa
valoare pentru ceea ce facem ne consolăm cu sfârşitul de săptămână. Iar dacă în weekwnd nu sunt prea multe de făcut şi rămânem fără bani, ne consolăm cu faptul că o să
ne culcăm devreme, pentru că întotdeauna avem de recuperat restanţe la
somn .
Ne obişnuim să
economisim timpul, să economisim viaţa care, chiar şi aşa, tot se cheltuieşte şi cu toată obişnuinţa
noastră de economisire, noi o pierdem!
Ne pierdem propria viață!...
Timpul nu se
poate opri în loc şi nici depozita undeva; existenţa noastră curge cu mare
viteză, dar cât trăim avem ocazia să ne schimbăm obiceiurile astfel, încât să
beneficiem de o mai bună calitate a vieţii, să apreciem şi să ne bucurăm de
fiecare respiraţie, de fiecare bătaie a inimii, de zâmbetul copilului, de vorba
blândă a mamei… Să nu ne transformăm
viaţa într-o rutină inutilă care ne face
mai puțin fericiți. Viaţa nu
trebuie economisită ci..., trăită din plin! Dumnezeu ne-a pus la dispoziţie toate
elementele pentru a fi fericiţi, satisfăcuţi şi recunoscători pentru acest mare
dar (care este viaţa) pe care ni l-a dat cu atâta iubire!
P.S. „Viaţa îţi poate scăpa printre degete dacă trăieşti
în trecut sau viitor. Fiecare zi trăieşte-o cu pasiune şi astfel vei avea o
viaţă trăită din plin.” N. Koloff
