Toamnă cu chip de femeie... Fantastică, inocentă, senzuală, pătimașă,
fatală, chipeșă, trufașă, ...
Îți cerșesc cu ardoare căldura ploilor de vară, răsăritul
soarelui de mai, freamătul macilor sub clar de lună... Nu ai fost preferata mea
niciodată. Dar trebuie să-ți recunosc atuurile. Rațiunea și esența îți sunt slăbiciunile. Fiecare transformare pe care o
generezi în natură îmi trezește emoții irepetabile. Ești cea mai iscusită
pictoriță pe care am cunoscut-o vreodată! Îmi bucuri ochiul, punând galben- maroniul și roșu-arămiul pe frunzele livezilor, a viilor, dând pată de culoare
lanurilor, împestrițând pădurile cu toate nuanțele din paleta-ți desăvârșită.
Îmi oferi timpul potrivit pentru a mă reântoarce în mine, a reflecta asupra-mi,
a mă regăsi. Mă faci să scotocesc stăruitor prin
culoarele sufletului, recitindu-mi tristețile de prin colțurile lui; să-mi
conspectez dorințele secrete, plasându-le pe foaia de așteptare pentru timpuri
mai bune; să-mi ghicesc în podul palmei prezentul zbuciumat și să-mi desenez
viitorul, fără a amesteca culorile; să-mi măsor bătăile clare ale inimii și
intensitatea emoțiilor, constatându-le mult mai frecvente; să-mi asortez
dorințele cu plăcerile, să mă împac cu ploaia...
Toamnă cu chip de femeie... N-am să-ți zic dragă niciodată. Nu vreau să supăr Primăvara, ea e mult mai aproape de sufletul meu. Dar, recunosc, oricât nu ți-aș întoarce filele
timpului, tot splendidă și plină de culoare vei rămâne!
