Eu sunt eu și mă simt bine!

       Am să ”înșir” mai jos o povestioară, pe care am lecturat-o pentru prima dată mulți ani în urmă, povestire care a fost scrisă de Virginia Satir(vestit psihoterapeut american) ca răspuns la întrebarea unei adolescente de 15 ani ”Cum pot eu să mă pregătesc pentru a mă realiza în viață?” și la care revin ori de câte ori simt nevoia s-o fac.

     Azi dimineață (de ce tocmai astăzi(?), habar n-am) mi-am amintit de această scriere și…, ”răsucind-o” pe o parte și pe alta în mintea mea(pentru că o cunosc pe dinafară), mi-am dat seama că mă regăsesc cu ”aproximația” uluitoare de sută la sută în fiecare cuvințel aranjat frumos în frazele care se lipesc perfect de gândurile mele! Și nu pentru că m-ar frământa acum întrebarea adolescentei(am cam depășit etapa și oarecum am realizat câte ceva în viața mea!). Mai curând, pentru că periodic, fiecare din noi simte nevoia să reflecteze asupra propriului ”EU”, să-și mai potolească goana odioasă pe cărările întortocheate ale vieții și să zică:

     ”Eu sunt eu!

În toată lumea nu mai este nimeni exact ca mine. Există oameni care au niște părți asemănătoare cu ale mele dar nu seamănă cu mine perfect. De aceea, tot ce vine din mine îmi aparține numai mie, pentru că doar eu am hotărât așa.

Eu îmi aparțin cu totul – corpul meu, cu tot ceea ce face el; mintea mea cu toate gândurile și ideile; ochii mei cu toate imaginile pe care le văd; sentimentele mele, oricare ar fi ele - furie, bucurie, dragoste, frustrare, dezamăgire, nerăbdare; buzele mele și toate cuvintele rostite - politicoase, dulci și aspre, corecte sau incorecte; glasul meu răspicat sau șoptit; toate faptele mele, fie că includ pe alții sau numai pe mine.

Am propriile mele fantezii, propriile mele vise, speranțe și spaime. Am propriile mele triumfuri și succese, dar și propriile eșecuri și greșeli.

Pentru că eu îmi aparțin mie, mă pot cunoaște îndeaproape. Făcând acest lucru, mă pot iubi și pot fi prietena tuturor părților care mă alcătuiesc. Numai atunci o să pot să le fac pe ele să lucreze pentru propriul meu interes.

Știu că există anumite aspecte legate de mine care mă derutează, iar altele pe care nu le cunosc. Dar atâta vreme cât sunt prietenoasă și drăgăstoasă cu mine însumi, pot căuta curajoasă și plină de speranță modalități de a afla mai multe despre mine.

Oricum aș arăta și m-aș auzi, orice aș spune și aș face și orice aș gândi și aș simți la un moment dat, mă reprezintă întru totul pe mine. Clipa aceea este autentică și mă arată pe mine cum sunt în acel moment.

Când revăd mai târziu cum am arătat și cum m-am auzit, ce am spus și ce am făcut, cum am gândit și ce am simțit, am senzația că multe părți nu mi se potrivesc. Atunci las, trec peste aceste părți, păstrându-le doar pe acelea care mi se potrivesc și încercând să inventez altele noi în locul celor abandonate.”

Deci, în concluzie: Eu sunt Eu! Văd, aud, simt, gândesc, spun și fac. Posed toate instrumentele pentru a supraviețui, pentru a fi alături de ceilalți, de a realiza ceva bun și de a găsi un rost și o ordine în mulțimea de oameni și de lucruri din afara mea. Eu îmi aparțin mie, mă pot remodela, reconstrui pentru a fi și a rămâne tot EU!

Eu sunt eu și mă simt bine!

Savurați cafeaua nu ceștile!

       Un grup de oameni de succes,  în apogeul carierei lor, toți având joburi și poziții de vis, mașini și case..., au făcut o vizită unui fost profesor de facultate. La un moment dat, discuția a alunecat  spre cât de stresantă și obositoare e viața de zi cu zi. Atunci profesorul le-a propus la toți câte o cafea. Le-a adus un platou cu mai multe cești de cafea, fiacare alegându-și cana după bunul plac. Când toți aveau câte o ceașcă de cafea în mână, profesorul le-a zis: ”Fiecare dintre voi a ales câte o ceașcă scumpă pentru a servi cafeaua, iar cele mai simple și ieftine au rămas pe masă. E normal și firesc să vreți ceea ce e mai bun în viață, dar tocmai asta e sursa problemelor și a stresului de care vorbeați mai devreme. Nu contează ce ceașcă alegi, oricum cafeaua e la fel în toate! Ceașca nu adaugă nici nu diminuează gustul și calitatea cafelei. Atâta doar că de multe ori achităm un  preț mai mare, grație vasului în care e servită. Ceea ce v-ați dorit voi, de fapt, a fost cafeaua(!) nu ceașca. Și totuși, inconștient, ați ales cele mai scumpe și bune cești. După, ați început a vă admira ceștile, gândindu-vă că poate ceașca celui de lângă e mai frumoasă decât a voastră.

     Viața e ca o cafea bună! Jobul, banii, cariera, mașina, hainele, poziția în societate sunt ceștile! Toate astea doar ne ajută să ne trăim viața dar nu definesc ceea ce înseamnă viața,  nu sunt VIAȚA! Din contra, oamenii care au mult, sunt mereu într-o goană nebună după mai mult și nu reușesc să se bucure de ceea ce au!

     Savurați cafeaua nu ceștile! Cei mai fericiți oameni nu sunt cei care au cele mai multe lucruri. Cei mai fericiți oameni știu să se bucure cât mai mult de ceea ce au, acolo unde au, alături de cei cu care au dobândit ceea ce au! Ei își fac propria viață mai frumoasă și le-o înfrumusețează și pe a celor din jur!”